Peștera Scărișoara

Se cunosc documente potrivit cărora coborârea în Ghețarul de la Scărișoara era înlesnită încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea prin scări de lemn montate la intrare. cam în aceeași perioadă, mai exact în 1863, apar primele informații științifice redactate de A. Schmidl.

Între anii 1963-1968 Peștera Scărișoara se transformă în teatrul celor mai complexe cercetări întreprinse până atunci în peșterile României, cercetpri organizate de Secția din Cluj a Institutului de speologie ”E. Racoviță” și V. Crăciun realizează ridicarea topografică de precizie a întregii cavități, reconstituind apoi pe această bază geneza ei în contextul sistemului castric din care face parte.

Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face prin intermediul unui impresionant aven, a cărei gură, cu un diametru de până la 60 de metri, se deschide în inima pădurii care îmbracă Creasta Pârjolii. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborâtea celor 48 de metri cțt măsoara adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat de zăpadă – primul semn al lumii înghețate adăpostită în adâncuri. Aici se află – sub forma unui impresionant portal măsurând 24 de metri înălțime și 17 metri lățime – și intrarea propriu-zisă în peșteră.

Topografia Ghețarului / Peșterii Scărișoara este relativ simplă, deoarece peștera reprezintă în fapt un cavernament unic, cu o dezvoltare totală de 700 metri. Aproximativ în mijlocul acestui cavernament se află un imens bloc de gheață, al cărui volum se ridică la 75.000 mc și care dăinuie în peșteră de peste 4000 de ani. Fața superioară a blocului, constituind o surprinzătoare suprafață orizontală ce însumează 3000 mp, formează planșeul primei încăperi subterane, denumită Sala Mare.

În latura opusă a intrării, acest planșeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă acces în a doua sală, denumită extrem de sugestiv Biserica. Într-adevăr, aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață, întruchipate în coloane masive ale căror capete măciucate sclipesc uneori sub razele de lumină reflectate de zăpada din fundul avenului, aidoma unor gigantice lumânări aprinse.

Biserica încheie zona turistică clasică din interiorul peșterii, restul cavernamentului funcționând până în prezent ca rezervație științifică, cu două sectoare distincte. 

În latura din dreapta se află Rezervația Mică, care se desfășoară la picioarele unui perete vertical de gheață, înalt de 15 metri. În latura din stânga se află Rezervația Mare, spre care coboară un perete din gheață, înclinat și lung de 20 de metri.

În ambele rezervații, la o anumită distanță blocul de gheață din centrul peșterii, reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă iar altele – cele mai îndepărtate – se topesc în întregime în cursul veriii dar se refac iarna. 

Nașterea uriașului bloc de gheață și menținerea lui în condițiile unui climat exterior care este departe de a putea fi socotit drept ”glaciar” sunt rezultatul unor mecanisme în aparență foarte simple, dar în realitate extrem de complexe. Considerată în ansamblul său, peștera se prezintă sub forma unui gol descendent, închis în partea sa inferioară. Acest gol funcționează ca o capcană pentru aerul rece, care ”cade” în peșteră în timpul iernii, când atmosfera de la suprafață are o temperatură mai scăzută și, de aceea, o densitate mai mare decât atmosfera subterană.

În cursul verii, când raportul temperaturilor și densităților se inversează, aerul mai cald și mai ușor de la exterior nu mai poate pătrunde în adâncul peșterii. În acest fel aerul rece s-a acumult an de an sub pământ, ducând în cele din urmă la constituirea unui microclimat glaciar, în care formațiunile de gheață s-au putut dezvolta până la dimensiunile lor actuale.

Intrarea în peștera Scărișoara se deschide la o altitudine de 1165 metri, pe Creasta Pârjolii, care domină versantul stâng al Văii Gârda Seacă, înălțându-se până la 400 m deasupra firului apei.

Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda, situată pe Vașea Arieșului Mic, la 32 km de amonte de Câmpeni.

Text scris de: Andreea Daniela