Ie tradițională

Model de ie întâlnit în specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului. Eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie.

Model de ie întâlnit în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr. O fâșie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă „pisti cot”. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă, există brețara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă finețe

Degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de „pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur. Broderia de asemenea este înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă, piept.

Model de ie întâlnit în sudul și estul Transilvaniei, iar în secolul al XVIII-lea și prin părțile Făgărașului. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon. Se întâlnește în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o cămașă cu volan, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler. Cămașa cu chiept sau ciupag — pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului se poate observa o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie.

Pieptul și umerii acestui tip de ie tradițională sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

Model de ie întâlnit  întâlnit în Maramureș și Bihor, prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentației: cămașa de Oaș (predominând culoarea galbenă) și cămașa de Maramureș (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crățele, un fel de fagure.

Model de ie specific sudului Transilvaniei, (Sibiu, Orastie, Valea Jiului, Fagaras). Se croieste ca și celellalte ii din patru foi încretită la gât. Ornamental e in formă de șire care pornesc  din umăr, peste ele, transversal, se plaseaza umerașul, reminiscență  a vechii altițe. Tipul nou de ie prezintă ornamentul numit ciocănele, dispus vertical în formă de panglică, printre care se văd motive florale stilizate.

Model de ie tradițională ce cuprinde aria Muntilor Apuseni, zonele Bistrita-Nasaud, Valea Gurghiului. Se croiește din patru foi, care se încretesc la gat prin gulerul iei. Ornamentul principal se plaseaza peste cot, orizontal. Ca și puncte de cusătură specifice se folosesc: punctul peste fire, gurița păpusii. Ia cu pui peste cot se poarta cu catrinta specifica Transilvaniei.

Model de ie tradițională ce se abate de la croiul iei românești, găsit în Maramures. Ea se croiește din doua foi, pentru față și spate. Se răscroiește la gât în formă pătrată. Manecile largi se încrețesc la umăr și jos la mână cu crețuri de o mare valoare artistică. Ornamentarea cămășii se face cu motive simple, geometrice și florale. Ia se poarta cu cele două zadii, așezate în față și în spate, țesute în scoarta, acestea se ornamenteaza cu dungi late în culorile portocaliu, roșu, violet, pe fond negru.